Vorbeste, memorie. O autobiografie rescrisa (Editie Cartonata)

Impreuna cu romanele Lolita si Ada sau ardoarea, volumul autobiografic Vorbeste, memorie deschide seria de autor „Vladimir Nabokov” la Editura Polirom. Volumul autobiografic Vorbeste, memorie, aparut in 1967, se concentreaza cu precadere asupra locurilor si oamenilor care au marcat copilaria si tineretea scriitorului. Dincolo de nostalgia fireasca in orice rememorare a trecutului, in textul lui Nabokov se simte, de asemenea, fiorul tragic dat de constiinta faptului ca Rusia pe care o parasise in imprejurari dramatice este pentru totdeauna pierduta – nu doar in adincurile propriei memorii, ci si in convulsiile istoriei. „De-a lungul anilor, unii cititori s-au plins ca in aceste pagini Nabokov apare ca fiind rasfatat, arogant si egoist; toate acestea sint adevarate, dar nu conteaza citusi de putin. Prin insasi natura ei, autobiografia e, inevitabil, un act lipsit de modestie, orice ar spune cei care o practica. Adevaratul ei subiect este – sau ar trebui sa fie – dezvoltarea interioara si exterioara, care nu poate fi descrisa altfel decit prin cufundarea in adincul propriului sine. Memorialistul autentic este acela care, explorindu-si propria identitate, lasa sa se intrevada frinturi din ceea ce ne este comun tuturor, pastrindu-si totodata calitatea izbavitoare a autoironiei.” (The Washington Post) „Cind scrie despre persoane sau lucruri iubite, Nabokov este irezistibil; cind descrie pe cineva sau ceva ce detesta, ii face pe cititori sa simta, fie si temporar, aceeasi repulsie fata de obiectul dispretului sau.” (The New York Review of Books) „Cartile lui Vladimir Nabokov ocupa pe rafturile bibliotecii mele cam un metru si jumatate din spatiu, singurul care il intrece fiind Shakespeare… Pentru mine, Nabokov este cel mai important romancier al secolului XX.” (Martin Amis) „Asist cu placere la suprema performanta a memoriei, maiestria cu care foloseste niste armonii naturale atunci cind aduna in lacasul ei tonalitatile suspendate si hoinare ale trecutului.” (Vladimir Nabokov)