Homeopatia si viitorul acesteia

 Principiile homeopatiei, homeopatia si viitorul.

 

Definitia homeopatiei prin expresia populara „cui pe cui se scoate" este o prescurtare, eronata, bineinteles, dar purtatoare a ideii majore ca asemanarile sunt vindecate prin mijloace asemanatoare. (Homoios = asemanator, pathos = suferinta).

 

Ce este o patogeneza?

Este totalitatea simptomelor observate la omul sanatos, in cursul administrarii, accidentale sau experimentale, a unei substante active din punct de vedere farmacologic, in doza ponderala.
Intoxicatiile
a) Acute, au semne comune: varsaturi, diaree, apoi leziuni ce pot fi mortale. Nu prezinta semne specifice.
b) Cronice, (profesionale de exemplu), lente si progresive, provoaca simptome variate si specifice substantei; sunt, deci, mai bogate din punct de vedere instructiv.
Lentoarea intoxicatiei permite inregistrarea dezvoltarii unor semne functionale care vor fi notate cu grija.

Experimentul la omul sanatos.

Trebuie facut cu o substanta perfect definita, utilizata in doze ponderale, progresive si repetitive, mentinute in
acelasi timp la nivel subtoxic. Experimentul va fi facut pe un anumit numar de persoane, despre care se stie ca sunt sanatoase si alese astfel incat sa constituie un esantion reprezentativ.
Toate simptomele care apar sunt observate in cele mai mici detalii si notate in termenii folositi de catre subiect.
Acest experiment asupra omului sanatos permite repertorizarea tuturor senzatiilor personale ale subiectului si definirea modalitatilor ce vor fi determinante in alegerea medicamentului de catre medic.
Patogeneziile sunt reunite in lucrari intitulate Materia medicala homeopatica.
james_taylor_kent
Aplicarea metodei la individul bolnav
Pentru a intelege mai usor principiul similitudinii sa luam cateva exemple: • o pacienta cu cistita hematurica cu arsuri intense, inainte, in timpul si dupa mictiune, poate fi vindecata cu doze slabe de cantarida (Cantharis)
care, in doza ponderala, provoaca, la omul sanatos simptome si modalitati reactionale asemanatoare. • un bolnav epuizat de o diaree neintrerupta, in jeturi, insotita de transpiratii reci si dureri sub forma de crampe, poate fi vindecat cu mici doze de Veratrum album, care, in doze mari, provoaca la un individ sanatos un tablou clinic asemanator.
Doctorul Rousson, unul dintre reprezentantii marcanti ai homeopatiei din Lyon, a relatat in manualul sau de homeopatie experimentul urmator:
Doi gemeni prezinta diaree spumoasa cu varsaturi mucoase si gleroase, dupa ce au mancat fructe verzi.
Bazandu-se pe similitudinea simptome-lor, se administreaza amandurora medicamentul Ipeca. Dar unuia dintre gemeni i se da Ipeca tinctura-mama (TMj, iar celuilalt Ipeca 9 CH.
Ce se constata?
Primul se agraveaza, in timp ce al doilea este clar ameliorat. in primul caz putem spune ca se obtine o aditie morbida, in al doilea caz, o diminuare morbida.

Prescriptia medicamentului homeopatic

Consta in alaturarea si compararea a doua observatii:
1) tabloul clinic prezentat de bolnav.
2) tabloul patogenetic, rezultat din experimentarea unei substante la omul sanatos.
Substanta care provoaca simptomele cele mai asemanatoare este numita „simillimum".
Cu cat cele doua tablouri coincid mai mult, cu atat alegerea medicamentului se impune si cu atat mai mult poate fi prescris in dilutii inalte. Este deci indispensabil pentru medic sa cunoasca bine patogeneziile. Tabloul clinic regrupeaza ansamblul semnelor observate la bolnav. Aceste simptome sunt ierarhizate in:
• Semne locale: semne obiective inregistrate prin observatie (hematoame, veruci, eczeme...);
• Semne generale: sunt expresia unui mod reactionai general (febra, tuse, diaree...);
• Semne psihice: singurele ce marcheaza modificarile comportamentului
obisnuit al individului, provocate de maladia sa;
• Semne anatomo-patologice: sunt semnele histologice.
Toate aceste simptome, care sunt expresia reactiei specifice a bolnavului la boala, sunt precizate de circumstantele aparitiei lor. Este vorba de ceea ce numim „modalitatile reactionale": agravare, ameliorare, lateralitate etc.
Semnele locale si generale sunt importante in alegerea medicamentului. Sa luam exemplul febrei:
- o febra cu instalare rapida, ridicata (39° - 39, 5° C), cu piele uscata (fara transpiratie) indica Aconitum;
- o febra cu instalare rapida, ridicata (39° - 39, 5° C), dar cu transpiratie, indica Belladonna;
- o febra in platou, fara sete, raspunde la Gelsemium;
- o febra in platou, cu sete, indica Bryonia.
Medicul acorda o importanta cu totul deosebita modalitatii simptomului. De exemplu, o durere arzatoare ameliorata la caldura constituie un semn distinctiv pentru Arsenicum album, deoarece majoritatea arsurilor sunt ameliorate la frig.

Prepararea farmaceutica a medicamentului homeopatic

Doza infinitezimala.

Al doilea principiu fundamental al homeopatiei consta in folosirea medicamentului in concentratii inalt diluate. Acest fundament, care rezuma adesea pentru public intreaga homeopatie, nu constituie in realitate decat corolarul principiului similitudinii. Intr-adevar, daca s-ar folosi pentru un bolnav medicamentul corespunzator in doza foarte mare, prea mare, s-ar agrava simptomatologia acestuia.
Asa cum am vazut pana acum in experimentele facute de Hahnemann, diminuarea progresiva a substantelor folosite duce la doze infinitezimale, care nu devin cu adevarat eficiente decat dupa „sucusiune" (agitare prelungita intre fiecare dilutie) si al carei obiectiv este dinamizarea principiului activ.
Farmacopeea franceza actuala impune aceasta dinamizare in prepararea oficinala homeopatica. Doza infinitezimala isi gaseste justificarea in observarea rezultatelor experimentale, confirmate clinic.

Procesul de fabricatie.

Preparatele homeopatice sunt obtinute din produse de origine vegetala sau animala (veninuri...) si din produse chimice minerale (cuprum = cupru) sau organice (glande).
a) Susele de origine vegetala: tincturile-mama (TM) de origine vegetala sunt obtinute prin macerarea in alcool a plantelor (sau a partilor din plante) proaspete sau, mai rar, uscate. Macerarea are loc in recipiente din sticla sau din otel inoxidabil, timp de cel putin trei saptamani.
Dupa macerare, tincturile-mama sunt decantate, filtrate, pastrate in conditii deosebite (temperatura, luminozitate redusa, aerare...) si controlate in mod riguros. Masa de tinctura-mama astfel obtinuta este egala cu de zece ori cea a materiei prime tratate (calculata in raport cu masa acestei materii prime deshidratate).
b) Susele de origine animala: sunt constituite printr-o macerare in alcool in proportie de 1 /20:
- a animalelor intregi vii
Apis mellifica = albina intreaga
Formica rufa = furnica rosie
- sau a anumitor parti sau organe ale animalelor, sau a anumitor secretii
Sepia = cerneala sepiei
- sau a veninurilor
Lachesis = veninul de Bothrops surucucu
Vipera Redi = veninul de Vipera aspis
c) Susele de origine chimica: de
origine minerala sau organica, ele contin:
- corpuri simple sau compuse: metale, metaloizi, hormoni, vitamine;
- complecsi chimici de origine naturala sau sintetica (Natrum muriaticum, Calcarea ostreica).
Bioterapeuticele
Sunt medicamente obtinute din:
- produse nedefinite chimic (seruri, vaccinuri, toxine, anatoxine, virusuri...); Astfel, Tuberculinum este obtinut din culturi de Mycobacterinum tuber-culosis;
- secretii sau excretii patologice; Psorinum, obtinut din lizatele serozi-tafilor leziunilor de scabie;
- culturi microbiene pure. Colibacillinum, lizate obtinute din culturile de Escherichia coli.
Izoterapeuticele
Sunt preparate extemporanee; prima dilutie trebuie sa fie sterilizata.
Se disting doua categorii de izoterapeutice:
a) autoizoterapeuticele, obtinute din prelevatele biologice ale bolnavului si destinate folosirii sale exclusive (urina, puroi, expectoratii...) cu conditia ca aceste prelevari sa nu contina sange, caci, din motive de securitate (SIDA, BTS), sangele a fost exclus dintre preparatele izoterapeutice.
b) heteroizoterapeuticele, obtinute din alergene: polen, par de pisica, praful de casa, acarieni, tigari...
Toate izoterapeuticele se elibereaza pe baza de prescriptie medicala.

Dilutiile.

Din tinctura-mama sau din susa chimica sau animala se prepara dilutiile.
In homeopatie se folosesc mai multe tipuri de dilutii:
a) Dilutii centezimale hahnemanniene - CH -:
Cele mai frecvent folosite (la 1/100), ele sunt preparate adaugand o parte din substanta de baza in 99 parti de solvent. Amestecul este agitat puternic se spune ca este „dinamizat" - de un aparat vibrator; se obtine astfel prima centezimala hahnemanniana - 1 CH.
O parte din aceasta dilutie 1 CH, amestecata intr-un nou flacon cu 99 parti de solvent si dinamizata constituie dilutia 2 CH, si asa mai departe pana la 30 CH. Este nevoie, deci, de treizeci de flacoane pentru o asemenea preparare.
Dilutiile centezimale cel mai des prescrise sunt 4, 5, 7, 9, 12, 15 si 30 CH.
b) Dilutii decimale hahnemanniene -DH -:
Sunt dilutii succesive la 1/10 preparate exact dupa aceeasi metodologie ca si centezimalele hahnemanniene. Dilutiile decimale cel mai des prescrise sunt 1 DH, 3 DH, 6 DH.
c) Dilutia korsakoviana - K -:
in 1832, un rus, Korsakov, pentru a evita utilizarea atator flacoane, propune o tehnica de dilutie numita „in flacon unic": se pun 5 ml tinctura-mama intr-un flacon care este agitat puternic, apoi golit prin aspirare. Acest procedeu lasa in flacon 1% din volumul initial. Se adauga apa purificata in acest flacon pentru a dilua ceea ce a ramas din TM pe pereti, se agita puternic si se obtine astfel prima dilutie korsakoviana 1 K. Repetand operatia, se
obtine a doua dilutie korsakoviana si asa mai departe. Dilutiile cel mai des prescrise sunt 200 K, 1 000 K, 10 000 K. Ele sunt eliberate cel mai adesea pe baza de prescriptie medicala.
Aceasta metoda necesita, deci, numeroase operatii pentru a obtine dilutiile inalte. •
Fabricarea dilutiilor korsakoviene se face cu un aparat automat ce asigura precizia si repetarea operatiilor.
Oricare ar fi tipul de dilutii ales, operatia de diluare este foarte delicata si trebuie sa aiba loc cu maximum de precautii.
Atmosfera trebuie sa fie cat se poate de pura. Aerul oraselor, chiar putin poluat, contine in suspensie urme de sulf, de mercur, de plumb care ar putea altera prepararea, combinandu-se cu substanta de baza in timpul dinamizarii. De aceea, in interiorul laboratoarelor, un sistem de aer filtrat reduce nivelul de poluare. in plus, Jean Boiron a avut ideea de a realiza operatiile de diluare intr-o „incinta cu flux laminar" care filtreaza aerul pana la obtinerea a mai putin de 100 particule la 30 litri de aer (norma „salilor albe").
Un contor verifica in permanenta daca aceasta norma este respectata. Puritatea aerului nu ar fi suficienta daca materialul si solventul nu ar fi, la randul or, controlate minutios.
- Solventul este un alcool de 70 v/v controlat. n'
- Flacoanele utilizate pentru dilutii sunt spalate de trei ori la rand cu apa demineralizata, apoi introduse intr-o etuva la 1 80° timp de o ora. Cu o forma si o calitate a sticlei corespunzatoare, inainte de utilizare ele sunt golite de aerul ambiant, care este inlocuit de aerul pur din incinta cu flux laminar.

Triturarile.

Pentru susele insolubile in apa si alcool, se disperseaza substanta in lactoza: aceasta este triturarea. intr-un mojar se tritureaza indelung 1 parte de substanta cu 99 parti de lactoza; se obtine astfel trituratia 1 CH. Plecand de la aceasta se repeta operatia intr-un al doilea mojar; se obtine trituratia 2 CH, apoi 3 CH sub forma de pudra lactozata. Din aceasta trituratie 3 CH este posibil sa se obtina o dilutie lichida dizolvand o parte din trituratie in 99 parti de solvent (apa purificata sau alcool de diferite tritruri); se obtine in acest mod dilutia lichida
de 4 CH. Aceasta solutie poate apoi sa fie supusa unui sir de dilutii. Solubilizarea incepand de la 3 CH, admisa de Hahnemann, este astazi recunoscuta ca fiind exacta din punct de vedere stiintific.

Granulele si globulele.

Acestea sunt mici sfere constituite dintr-un amestec zaharoza-lactoza. invelisul este realizat in turbine, special concepute pentru a functiona incontinuu. Fabricarea globulelor (200 per gram) necesita in jur de doua saptamani si este nevoie de cateva zile pentru a prepara granulele (20 per gram). Aceste granule si globule neutre sunt transformate in medicamente prin impregnarea cu o dilutie. Altadata, impregnarea granulelor si a globulelor se facea intr-o singura etapa si din acest motiv ea ramanea superficiala, ceea ce explica faptul ca se recomanda sa nu se ia granulele cu degetele.
in 1961, a fost pus la punct un procedeu de tripla impregnare, ceea ce permite o penetrare mai profunda si o repartizare mai omogena a dilutiei. Aceste doua forme farmaceutice, granulele si globulele, sunt specifice homeopatiei.
- Granulele, conditionate in tuburi de 4 grame continand 80 granule, se prepara la toate gradele de dilutie.
- Globulele sunt mai mici decat granulele. Un tub doza de 1 gram contine aproximativ 200 globule. El trebuie sa fie absorbit dintr-o data, lasand globulele sa se dizolve incet sub limba.
Alte forme uzuale sunt:
- picaturile; excipientul este alcool 30 v/v. Ele sunt rezervate mai degraba dilutiilor joase (DH si TM) sau celor complexe. Sunt absorbite fie in stare pura, fie diluate in putina apa.
Toate celelalte forme galenice exista de asemenea in homeopatie: unguente, fiole, supozitoare, ovule...
Medicamentele pot fi:
- unitare, adica nu au decat un singur component,
sau
- complexe, daca sunt compuse dintr-un amestec de remedii homeopatice unitare, avand indicatii complementare.
Am putea, deci, sa dam urmatoarea definitie a medicamentului homeopatic: un medicament homeopatic este constituit din una sau mai multe substante care
1) actioneaza in doza infinitezimala
2) au suferit scaderi ale concentratiei si dinamizari succesive.
Precautii speciale in stocarea si folosirea medicamentelor homeopatice

Datorita starii specifice de dilutie, medicamentele homeopatice pot fi alterate de anumite substante volatile precum camforul, parfumurile...
De asemenea, trebuie evitata expunerea la caldura prea mare (> 40°) a tuburilor ce contin granule; intr-adevar, acest lucru ar putea modifica actiunea terapeutica a remediului

Posologie si mod de utilizare

Este de preferat ca medicamentele homeopatice sa fie luate la un interval fata de mese (15 minute inainte sau 30 minute dupa).
Alegerea formei tine cont de modul de utilizare: repetare in timpul zilei sau priza unica zilnica, saptamanala sau lunara, usurinta in folosire.
Tubul doza este indicat in mod deosebit pentru o priza unica sau pentru prize rarite.
Tubul granula, usor de purtat de catre pacient, daca priza de medicament trebuie repetata in cursul zilei. Este admis ca frecventa administrarii medicamentelor depinde in acelasi timp de gradul de dilutie.
- Dilutiile joase (4 CH/5 CH) sau medii (7 CH/9 CH), au o actiune limitata in timp; ele corespund unor semne locale sau generale si sunt administrate in general de doua sau de trei ori pe zi, pana la disparitia simptomelor, in special in cazurile acute.
- Dilutiile inalte (15 CH/30 CH),
sunt utilizate in general pentru maladiile cronice si tipurile sensibile si, deci, prescrise de catre medic o data pe saptamana sau o data la cincisprezece zile.
Contrar ideilor raspandite, menta si cafeaua, absorbite la un interval fata de prizele de medicamente, nu anihileaza actiunea acestora.
Pe de alta parte, priza de medicamente homeopatice nu este incompatibila cu alte medicamente, in special alopate, actiunea lor nesituandu-se la acelasi nivel, dar permitand adesea o sinergie terapeutica.