Mircea Eliade

MIRCEA ELIADE (Bucuresti, 28 februarie 1907 – Chicago, 22 aprilie 1986) a facut studii de filozofie la Bucuresti, incheiate cu o teza despre filozofia Renasterii (1928), si la Calcutta, India (decembrie 1928–decembrie 1931). Isi sustine doctoratul in filozofie, la Bucuresti, cu o lucrare asupra gandirii si practicilor yoga (1933). Intre anii 1933 si 1940, simultan cu o intensa activitate teoretica, beletristica si publicistica, tine cursuri de filozofie si de istoria religiilor la Universitatea din Bucuresti.

 

In timpul razboiului, este atasat cultural al Ambasadei Romaniei la Londra (1940–1941) si al legatiei romane de la Lisabona (1941–1945). Din 1945 se stabileste la Paris, unde preda istoria religiilor, intai la École Pratique des Hautes Études (pana in 1948), apoi la Sorbona. Invitat in SUA, dupa un an de cursuri tinute ca Visiting Professor pentru „Haskell Lectures" (1956–1957), accepta postul de profesor titular si de coordonator al Catedrei de istoria religiilor (din 1985 Catedra „Mircea Eliade") a Universitatii din Chicago.

 

A fost fiul lui Gheorghe Eliade (al carui nume original fusese Ieremia) si al Jeanei. A avut o sora, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu. Familia s-a mutat intre Tecuci si Bucuresti, in ultima instanta, stabilindu-se in capitala in 1914, si si-a achizitionat o casa pe strada Melodiei (actualmente str. Radu Cristian la nr.1), in apropiere de Piata Rosetti, unde Mircea Eliade a locuit pana tarziu in adolescenta.

 

Dupa terminarea invatamantului primar la scoala de pe strada Mantuleasa, Eliade a devenit elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arsavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica si Barbu Brezianu. A devenit apoi interesat de stiintele naturii si de chimie, ca si de ocultism, si a scris piese scurte pe subiecte entomologice.[9] In ciuda tatalui sau care era ingrijorat de faptul ca-si pune in pericol vederea si asa slaba, Eliade citeste cu pasiune. Unul dintre autorii preferati este Honore de Balzac.

 

Eliade face cunostinta cu nuvelele lui Giovanni Papini si cu studiile social-antropologice ale lui James George Frazer. Interesul fata de cei doi scriitori l-a dus la invatarea limbilor italiana si engleza; in particular incepe sa studieze persana si ebraica. Este interesat de filosofie si studiaza lucrarile lui Vasile Conta, Marcus Aurelius si Epictet, citeste lucrari de istorie si in special pe Nicolae Iorga si B.P Hasdeu. Prima sa opera a fost publicata in 1921 Inamicul viermelui de matase urmata de Cum am gasit piatra filosofala.

 

Patru ani mai tarziu, Eliade incheie munca la volumul sau de debut, volum autobiografic, Romanul Adolescentului Miop. Mircea Eliade avea o serioasa formatie filosofica inca din Romania. Dupa o pubertate dificila de intens studiu solitar, incepand din 1925 adolescentul este aproape unanim recunoscut ca "sef al generatiei" sale. Inca de la varsta de 14 ani, incepuse sa scrie articole de entomologie, care tradeaza o surprinzatoare imaginatie, iar ceva mai tarziu, primele romane.

 

Romanul Gaudeamus, terminat in 1928, partea a doua din Romanul adolescentului miop, cuprinde informatii autobiografice interesante despre prima intalnire cu viitorul lui profesor de logica si metafizica, Nae Ionescu, care avea sa aiba o influenta decisiva asupra carierei sale. Recunoscand talentul si cunostintele lui Mircea Eliade, Nae Ionescu i-a dat o slujba in redactia ziarului Cuvantul. Desi parerile posteritatii sunt impartite, Nae Ionescu a avut meritul de necontestat de a fi sprijinit tinere talente ca Eliade sau Mihail Sebastian.

 

Cronologia operei stiintifice si filozofice (prima editie a volumelor): Solilocvii (1932); Oceanografie (1934); Alchimia asiatica (1935); Yoga. Essai sur les origines de la mystique indienne (1936); Cosmologie si alchimie babiloniana (1937); Fragmentarium (1939); Mitul reintegrarii (1942); Salazar si revolutia in Portugalia (1942); Insula lui Euthanasius (1943); Comentarii la legenda Mesterului Manole (1943); Os Romenos, Latinos do Oriente (1943); Techniques du Yoga (1948); Traité d'histoire des religions (1949); Le Mythe de l'Éternel Retour (1949).

 

Le Chamanisme et les techniques archaïques de l'extase (1951); Images et symboles (1952); Le Yoga. Immortalité et liberté (1954); Forgerons et alchimistes (1956); Das Heilige und das Profane, 1957 (Le Sacré et le profane, 1965); Mythes, rêves et mystères (1957); Birth and Rebirth, 1958 (Naissances mystiques, 1959); Méphistophélès et l'Androgyne (1962); Patañjali et le Yoga (1962); Aspects du mythe (1963); From Primitives to Zen (1967); The Quest, 1969 (La Nostalgie des origines, 1970); De Zalmoxis à Gengis-Khan (1970); Religions australiennes (1972); Occultism, Witchcraft and Cultural Fashions (1976); Histoire des croyances et des idées religieuses I-III (1976-1983); Briser le toit de la maison (1986).