Taramul viu

Am inceput sa citesc povestirile Andrei Samson intr - o sambata seara si le - am continuat duminica, intr - o atmosfera vesperala, pentru a le incheia luni. La finalul cartii am facut o constatare simpla: indiferent de ziua lecturii, efectul ei ramane acelasi - unul duminical -, prin tihna si calmul pe care le inspira.

Constructia textului, cinematica si senzoriala, are toate ingredientele specifice realismului magic: densitate poetica, elemente supramundane, mister atent dozat, curgere muzicala a frazei, atmosfera de basm, dar mai ales gratia de a povesti extraordinarul cu tonul calm al cotidianului.

Ca senzatie de lectura, universul narativ al autoarei intra uneori in rezonanta cu cel al lui Vasile Voiculescu, iar alteori transpare o luxurianta energie imaginativa apropiata de Fanus Neagu. Fraza, mladioasa si hipnotica, capata adesea propria ei forta de fascinatie.

Textele Andrei Samson, adunate in acest volum, construiesc o realitate situata liminal „intre doua lumi”, iar toate povestirile, chiar si cele mai grav - melancolice, sunt strabatute de o radianta lumina interioara, de „Parc - au inghitit un soare”…

Cosmin Neidoni

Taramul viu devine, in aceasta carte, un axis mundi al povestilor, o rascruce intre realitate si imaginatie, intre candoare si inefabil, intre mister si simplitate. Actul povestirii imbina, de asemenea, duiosia cu uimirea, ambele intretinand circuitul emotiei si al empatiei printr - o intreaga natura umana. Delicate si fragile, aceste naratiuni si evocari par sa nu fi iesit pe deplin din crisalida inocentei si a zburdalniciei specifice unei copilarii parca atemporale. Cititi - le si lasati - va fermecati de parfumul si de culoarea lor de gutui amarui si de bucolism solar.

Savu Popa

OPINIA CITITORILOR