Sfantul Vasile cel Mare, Dascalul bisericii - Biserica si harisma pastorului, Editia a II-a revizuita

PRP: 28,00 lei
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 22,40 lei
Diferență: 5,60 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Anul publicării: 2013

DESCRIERE

Am putea spune ca teologia Sfantului Vasile„este o afirmatie cereasca”, iar viata sa plina de ofrande pentru Biserica Sfintei Treimi este bucuria harului ce a prisosit in fiinta sa atat de aleasa. Prin tot ce a facut, prin tot ce a scris, prin tot ce a marturisit ne-a lasat noua o mostenire frumoasa si minunata. Asemanator Apostolului Pavel prin ravna, l-a avut ca model personal pe Atanasie cel Mare prin exemplu sau de teolog, parinte si ierarh al Bisericii.

Daca ar trebui sa-l caracterizam pe Vasile al Cezareei Capadociei, am putea spune ca el a fost o fire sobra, maestru al elocintei, atlet al marturisirii, ierarh al dialogului, spirit al masurii si discernamantului, vizionar ecumenic al crestinatatii, parinte al comuniunii, doctor de suflete, deschizator de drumuri in pastorala Bisericii, fondator al vietii chinoviale, exemplu al sigurantei, intelept printre cei intelepti, pedagogul tinerimii, apostol al iubirii. Ascet si ierarh, clasicist si teolog, viata lui a reprezentat pentru Biserica„da-ul si Amin-ul iubirii”.

Teologia sa e o scriere gravata de Dumnezeu, e darul Duhului. Creatia lui e conceputa, alcatuita si creste din harul si puterea libertatii Duhului. Gandirea teologica a Sfantului Vasile a fost rodul„unui sistem coerent”1. Datorita devotamentului sau fata de nevoile timpului, necesitatea de a se adapta la dificultatile conditiei sale il determina sa-si varieze in mod constant tacticile si ii facea imposibila posibilitatea de a-si dezvolta talentele bogate in pace si de a urma calea duhului sau. El si-a dobandit lucrarea atat de dificila ca diplomat eclezial luminat, pentru ca el nu numai ca era mai intelept si mai intuitiv, dar si mai profund si mai sincer decat majoritatea colegilor sai. Exemplu al virtutii, toata viata lui o fost o unica ingenunchere pentru tot omul, incercand sa cuprinda in neobositul sau suflet toate nadejdile lumii crestine. Si pentru ca s-a rastignit atat de mult pentru Biserica lui Hristos pe care o marturisea a fost numit Mare de catre Grigorie Teologul. Iar pentru faptul ca viata sa s-a identificat in toate cu apostolatul Bisericii si cu marturisirea adevarului in fata tuturor vicisitudinilor vremii, constiinta crestina l-a numit stalp si dascal al Bisericii.

Cartea de fata este o ecleziologie aplicata, in care elementele de istorie a culturii se impletesc cu cele de dogmatica, iar cele de spiritualitate se intregesc prin referinte pastorale. Bogatia uriasa de date si multitudinea de idei le-am adunat in una si aceeasi albie a vietii Bisericii, in care a trait si pentru care a marturisit autorul nostru, Sfantul Vasile. Titlul principal al acestei editii este„Sfantul Vasile cel Mare, Dascalul Bisericii”, deoarece el reflecta mai bine problematica cartii, iar ca subtitlu apare„Biserica si harisma pastorului”, care a fost titlul primei editii.

Aceasta lucrare izvoraste din iubirea si admiratia pe care o avem fata de personalitatea Sfantului Vasile. Studiul operei sale ne-a daruit bucurie duhovniceasca si recunostinta lui Dumnezeu pentru vasul Sau plin de comori din care si noi de ceva vreme ne-am imbogatit spiritual. Acelasi ganduri le nutrim pentru toti cei care vor citi randurile noastre, pagini care au incercat sa redea si sa ramana fidele slovelor dascalului Bisericii, Vasile cel Mare.

Autorul



Data aparitiei: 04-2013
Colectia: Cuvant si viata
Pagini: 262
Format: A5

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează. scrie un review
Created in 0.3256 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.