MANSARDA LA PARIS CU VEDERE SPRE MOARTE

MANSARDA LA PARIS CU VEDERE SPRE MOARTE
Volumul de teatru pe care ni-l propune acum Matei Vişniec – ca o continuare a unui proiect editorial mai amplu, ce a debutat prin publicarea antologiei de versuri Oraşul cu un singur locuitor (Editura Paralela 45, 2004) – se înscrie pe linia, deja clasicizată, am putea spune, pe care autorul a trasat-o în dramaturgia românească contemporană. Aflat la limita dintre teatru de idei – parabolă – parodie – teatru politic, sau mai bine zis îmbinând în mod surprinzător cele patru formule estetice, dramaturgia lui Matei Vişniec impresionează prin consecvenţa cu care autorul îşi asumă – discret şi neconvenţional – dificila sarcină de a-l transforma pe spectatorul însuşi în martor şi, implicit, actor în propria-i piesă. E un joc deosebit de subtil pe care Matei Vişniec îl conduce cu supleţe şi eleganţă. Scriitorul se situează pe o poziţie deopotrivă ceremonioasă şi convenţională în raport cu faptul de viaţă evocat. Analizate în această lumină, piesele lui Matei Vişniec devin secvenţe din ceea ce s-ar putea numi o comedie a comportamentului uman în societate. Este o construcţie textuală, la nivelul cuvântului, o parodie a ritualului vieţii zilnice. Teatrul lui Matei Vişniec este de tip ofensiv, în ceea ce priveşte cucerirea publicului, printr-un mesaj, pe alocuri, imperativ. Piesa care dă chiar titlul volumului – „Mansardă la Paris cu vedere spre moarte“ – a avut de curând premiera la Teatrul Naţional din Cluj, în regia lui Radu Afrim. Celelalte piese incluse în volum, scrise între 1995 şi 2005, sunt: „Richard al III-lea nu se mai face sau Scene din viaţa lui Meyerhold“, „Hotel Europa Complet“ şi „Paparazzi sau Cronica unui răsărit de soare avortat“.

OPINIA CITITORILOR