Filosofia barbii

Hamlet, cel mai faimos personaj din literatura lui Shakespeare, inzestratul prozator si poet, a exclamat: – Ce magnific este barbatul! Cat de cinstit in scop! Inzestrat cu talente nenumarate! Cat de expresiv si de admirabil in forma si miscare! In actiuni, precum un inger! Un zeu in carne si oase! Frumusetea lumii! Model de urmat animalelor! Si totusi, aceeasi fiinta glorioasa, laudata mai mereu, isi neglijeaza atributele, ajungand sa-si urasca scopul! Sa-si ignore talentele nenumarate! Sa-si degradeze forma si miscarea expresiva! Sa actioneze nu precum un inger, ci insetat ca un demon! Sa-si corupa zeitatea prin bautura! Sa-si rada barba glorioasa! Si sa devina nu modelul animalelor, ci parodia lor!

Ah, moda! Cea mai mareata, dar si cea mai capricioasa dintre zeitati! Ce toane le induci femeilor si barbatilor! Ce este oare asa de grozav incat nu poate fi transformat, printr-un cuvant, intr-un obiect de dezgust si de aversiune? Ceea ce este asa de urat si de respingator, tu ai darul sa-l transformi

intr-o imagine perfecta a durerii si a ridicolului pentru sclavii tai? Poate fi o colectie alcatuita din forme si figuri, din manierisme si bufonerie, ce au fost impuse deseori prin juramant? Aceasta ar necesita cea mai bogata imaginatie, cea mai pompoasa intindere a sofisticatului, ar necesita modelarea continutului incongruent!

Probabil ca nu a existat niciun articol atat de supus capriciilor modei precum barba, scopul ei nu este de a ofensa in mod intentionat natura si ratiunea! Din acest punct de vedere, structura, intentia si utilizarile barbii vor fi evaluate si relatiile sale artistice – indicate; va fi urmarita istoria ei si apoi, o concluzie va contracara obiectiile impotriva purtarii barbii, neacceptata in chestiunea anterioara.

OPINIA CITITORILOR