Expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara

Preț: 29,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Editura:
Anul publicării: 2010

DESCRIERE

Expertiza reprezinta un important mijloc legal de proba, constand in efectuarea de investigatii, lucrari, analize, calcule, aprecieri si concluzii cu caracter tehnic. Activitatile sunt realizate de catre un specialist dintr-un anumit domeniu si sunt efectuate din dispozitia organului de urmarire penala sau a instantelor de judecata, in scopul lamuririi unor fapte sau imprejurari care formeaza ori ar urma sa formeze obiectul unui proces.
Putem, in acest sens, preciza ca, in Romania, primul pas a fost facut la inceputul secolului trecut, cand distinsul academician, jurist si profesor de drept Ioan Tanoviceanu (1858-1917), in lucrarea sa„Cursul de drept penal si procedura penala” (1912-1913), precum si in renumitul„Tratat de drept penal”, referindu-se la sistemul de probe si la evolutia acestuia, afirma ca sistemul probelor merge catre o faza stiintifica. In fundamentata sa opinie, sustine ca„justitia represiva in vederea aflarii adevarului real incearca sa puna la contributie toate mijloacele pe care stiinta moderna le ofera in acest domeniu”.
Peste un secol, se poate afirma cu certitudine ca veridicitatea acestor afirmatii se confirma, deoarece, in prezent, metodele stiintifice si-au impus rolul in stabilirea adevarului pentru activitatile procesuale si de expertiza. Nu se mai poate concepe posibilitatea alcatuirii unui dosar judiciar fara a efectua expertiza in anumite cazuri in care se prezinta date si probe tehnice. Mai mult decat atat, legiuitorul, recunoscand ca in anumite situatii expertiza trebuie efectuata obligatoriu, a prevazut aceasta in articolul 117 al Codului de Procedura Penala.
Expertiza, pe buna dreptate, si-a stabilit locul in arsenalul mijloacelor de proba si consideram ca, odata cu evolutia progresului tehnico-stiintific, rolul acesteia va creste in permanenta. Prin urmare, in prezent, cu atat mai mare este rolul definitoriu al expertizelor tehnice judiciare, cu cat dosarele cauzelor sunt mai complexe si cu cat contin un volum mare de date tehnice si financiare.
Pe langa expertizele obligatorii prevazute la modul generic, exista si unele ce tin de particularitatile si cazuistica procesuala. In ultimul timp creste rolul expertizelor de stricta specialitate, cum ar fi cele topografice, auto, din constructii, instalatii etc.; expertize deosebit de importante la constatarea circumstantelor ce urmeaza a fi stabilite pentru lamurirea cauzelor procesuale, cu implicatii majore tehnice si financiare. Totodata, in prezent apar noi forme de expertize criminalistice, medico-legale, psihiatrice etc. Progresul stiintei contemporane determina si evolutia metodelor de cercetare si investigare, precum si a metodelor de solutionare a problematicilor expertizelor de natura tehnica.
Prin urmare, se considera ca fiind actual si deosebit de important ca juristii practicieni sa fie familiarizati cu natura diferitelor genuri de expertiza, cu particularitatile dispunerii expertizelor judiciare, precum si cu alte chestiuni ce tin de expertiza judiciara.
Speram ca aceasta lucrare, perfectibila prin insasi natura tematicii, fiind un demers modest si cu siguranta specific activitatii de expertiza judiciara si extrajudiciara, isi va aduce modesta contributie pentru ceea ce ne dorim sa fie o imbunatatire continua a calitatii activitatilor de expertiza. Lucrarea se bazeaza demonstrativ pe un domeniu tehnic important din punct de vedere economic, cum este acela al metalurgiei si  tehnologiilor metalurgice. Ea se doreste a fi un instrument de lucru, iar prin continutul sau ofera posibilitatea cunoasterii, instruirii, intelegerii si aprofundarii problematicilor referitoare la domeniul expertizei.
Prin precizarile pe care le face si modul de prezentare, lucrarea se doreste a veni nu numai in sprijinul expertilor tehnici, a studentilor facultatilor cu profil juridic, ci si al tuturor celor interesati de particularitatile existente in aceasta specializare ce, evident, implica o dubla si avansata cunoastere tehnica si juridica a unui domeniu de stricta actualitate.

Anul aparitiei: 2010
Nr. pagini: 215
Format : A5

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează. scrie un review
Created in 0.3255 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.