Dora Mezdrea, Constantin Noica in arhiva Securitatii

A reusit oare Noica, in tentativele sale de„prelucrare“ a ofiterilor Securitatii, sa mute cu vreun milimetru limitele pe care Securitatea si le daduse dinauntrul ei si prin care se definea din capul locului? Dupa frenezia cu care, in anii '80, se daramau biserici, se desfiintau institute si se blocau contactele cu tot ce era„strain“, inclin sa cred ca nu. Dar asta nici nu inseamna ca tot ce contine Dosarul sau de urmarire vorbeste vreo clipa de cedarea lui Noica (de ce ar fi facut-o? Noica nu mai putea fi speriat - frica nu-i mai era, cred, de mult -, pentru ca personal nu mai avea nimic nici de pierdut, nici de cerut), ci doar de nerenuntare, incapatanare, disperare si inadecvare. (Gabriel Liiceanu)

Noica le spune in fata securistilor ca, daca i se cer servicii de turnator, e gata sa se intoarca la puscaria Jilava, le aminteste ca a fost palmuit in inchisoare pentru refuzul de a colabora si le explica, necomplezent, ca o lege care interzice romanilor sa stea de vorba, fara sa raporteze, cu cetateni straini e o lege„ofensatoare“,„de proasta calitate“. In 1971 refuza sa participe la un congres international de logica tocmai ca sa nu i se ceara sa relateze eventualele convorbiri cu strainii. Admonestat ca nu face publicistica„de actualitate“, Noica raspunde:„Eu nu fac filozofie ieftina.“„Eu va caut pe dvs. sa ma ajutati sa facem ceva in cultura. Alt tip de informatii n-am dat niciodata si nici nu voi da.“ (Andrei Plesu)


Nr. de pagini: 512
Anul aparitiei: 2009