Politica si canon literar - Vol I, Adrian Dinu Rachieru, Eikon

Dintotdeauna tensionata si vicioasa, relatia dintre politica si cultura, in sens larg, daca nu suporta violul ideologic al unor regimuri totalitare, cu rol castrator, impiedicand o evolutie naturala si o respiratie normala, imbraca, inevitabil, un caracter antagonic, latent sau manifest, de la servilism la opozitie fatisa, de la creatia oportunista, sablonarda, „de comanda”, cu notorietati gonflate, la cea neaservita, repliata intr-o imanenta siesi suficienta. Restrangand, insa, aria interesului la pulsul literaturii, este evident ca nu putem analiza viata literara a unei epoci si productia ei scriptica fara a ne raporta la contextul politic. Or, regimurile comuniste au inteles literatura ca docil instrument al propagandei, in functie de comandamentele de etapa, mizand, intr-un mediu „procustian” (cf. Sanda Cordos), feroce politizat, pe elasticitatea morala a intelectualilor „progresisti”, adaptabili. Armata condeierilor, sub flamura dorintei de innoire, „primenind” literatura, a oferit, din belsug, umilitoare servituti. Abundenta maculatura propagandistica de la noi prezinta, la un rapid survol, „un peisaj bizar” (Negrici 2019: 682), cliseistic, fara relief, ofilit estetic.

Cum poezia, atent supravegheata, a fost, in plin marasm proletcultist, principalul aliat propagandistic, primele batalii s-au purtat „pe terenul poeziei” (Selejan 2005: 83), blamand, in numele poeziei angajate, cu promisiuni ferme si planuri riguroase, evazionismul, pesimismul, abstractionismul, apolitismul, intimismul etc., sub eticheta infamanta a „turnului de fildes”. Pliata momentului (prin tematica, tipologie, vocabular), indrumata, incurajata si rasplatita generos, poezia agitatorica trebuia sa dea dovada de eficacitate propagandistica. Cu texte rudimentare, pe tipar maniheic, cu lozinci mobilizatoare, de iubire partinica, ea satisfacea criteriul accesibilitatii; asaltul poetilor encomiasti, omologati, in travesti, prin directitate si epicitate, ilustra literatura de reteta si populariza ideile Partidului-parinte, „prietenul scriitorilor”, subminand, prin degradare, statutul poeziei. Produsele lor propagandistice, intrate in manuale, ilustrau – opozitiv – un discurs ideologic versificat, „dupa dictare” (cf. Al. Dobrescu), parand a apartine unui unic autor si impuneau canonul epocii, supus barometrului ideologic / calendarului evenimential. „Robopoetii” slujeau cu zel o creatie colectiva, de severe constrangeri tematice (oficializate) in anii „stalinismului integral” (cf. E. Negrici), urmand „indicatiile precise” ale lui A. A. Jdanov si ale ideologilor locali, mosind o literatura „prescrisa” de Partidul-comanditar. Ucazul partinic, slavind eroismul, magnificarea, pozitivitatea, imbratisa „sfera semantica a luptei” (Pop 2018: 69), ura fiind „straja vietii pe pamant”, cum ne asigura Eugen Frunza. Daca „bacilul luptei de clasa” (Negrici 2019: 37) intra in catalogul de teme al poetilor-ilustratori, animand frontul cultural, vadind combativitate neobosita, sub conducerea Partidului, „stegar al faptei si al visarii” (cf. Dan Desliu), bogata si jenanta imnografie trebuia sa emotioneze, culegand „recolta pacii staliniste” (cf. A. Toma).

Numar pagini: 698
Format: 14x20
An aparitie: 2021

OPINIA CITITORILOR