M-am nascut cu o secunda mai tarziu…

Nu mi-l pot inchipui pe Alexandru Sararu zambind recunoscator la vederea diminetii. Cum nu-l vad nici strangand pumnul in semn de triumf asupra vitregiei sortii. E in el o predispozitie fatala spre accente intunecate, o inclinatie cruda spre varcolirea perpetua. Daca i-as cere sa sina o peroratie mustind de optimism despre nobletea vietii, m-ar privi piezis, cu mima sceptica cu care te uiti la un zarghit incurabil.

Nimic nu e mai strain de Alexandru Sararu decat intentia focoasa de a inchina destinului un imn exaltat. Tonul ditirambic menit a slavi bucuriile lumesti nu se numara printre atributele lui predilecte. In totul, e un contorsionat ale carui umori s-au sleit de prea multa zvarcolire.

OPINIA CITITORILOR