Etnosofia. Editia a II-a

„Voi vorbi despre familie si despre societate, despre bine si rau, despre prietenie si dusmanie, bucurie si ura, viata si moarte etc. Vreau sa arat ceea ce se stie deja de la inaintasi, insa experienta noastra istorica negativa ne obliga adesea sa repetam ca societatea traditionala romaneasca, din perspectiva satului «de tip clasic», era echilibrata, robusta, plina de vitalitate, nu anemica, inapoiata, conservatoare, napadita de vicii, dominata de ura, cum sustin neoproletcultistii care deformeaza si politizeaza cu vadita rea intentie. Fara polemici sterile, se cuvine o replica ferma, pentru ca cititorul de azi si de maine sa paseasca din nou pe terenul certitudinii si al adevarului.”

Taranul era, asadar, un empiric, nu un speculativ, cum rezulta din „repere” de tipul:

„Cind se vede la apus o sprinceana luminoasa, s‑asteapta sa vie o vreme frumoasa”;

„Cind a cintat ciocirlia sa fie plugul in brazda”;

„Cind infloreste marul atunci sa incepi a ara”;

„Cind joaca magarii impreuna se strica vremea buna”;

„Cind incepe sa iasa barba fiului tau, tu rade pe a ta”.

Taranul din satul traditional era considerat intelept, adica avea pregatita pentru fiecare situatie de viata, buna‑rea, o vorba aleasa si calauzitoare. Fireste, nu orice taran avea inzestrarea de a transforma observatia curenta, empirica, locala, intr‑o forma mai subtire de gindire, abstracta si generalizanta. Fraza citata, „Cind joaca magarii impreuna se strica vremea buna”, luata ad litteram, este o observatie privitoare la vreme: hirjoana magarilor ar semnala schimbarea timpului. Aceeasi fraza se deplaseaza spre alt inteles in cazul in care se schimba protagonistii jocului: nu magari, ci oameni. Fraza ascunde o metafora, drept urmare nu mai vizeaza schimbarea vremii, ci o mutatie caracterologica.

Variantele nu sunt numai exercitii stilistice, jocuri pe loc, ci si modalitati de afirmare a gindirii generalizante: „Baga‑l in casa, te fura, Da‑l afara, te injura”. Acesta pare un exemplu de gindire analitica, intrucit da impresia ca se porneste de la un caz particular, ca un proaspat pagubit isi varsa oful, la un sfat intre cumetri. Varianta: „Cei ce fura aceia mai tare te injura” depaseste cazul particular. Pronumele (cei – aceia) are functie generalizanta, ramane in prezentul continuu: hotul prins in flagrant este si galagios. Penalizarea morala din a doua formula paremiologica (sentinta) este valabila nu numai pentru toata societatea traditionala, ci si pentru cea moderna. Tocmai in asta consta actualitatea sentintei citate, ca si a altora despre care va veni vorba la timpul potrivit.

OPINIA CITITORILOR