Am iubit patimirea. Audiobook

Cartea autorului Sf Luca „Am iubit patimirea. Audiobook" de la editura ACT SI POLITON

ACT si Politon va propune Am iubit patimirea, audiobook in lectura actorului Nae Alexandru. „Credinciosii nu neaga niciodata datele stiintifice, dar considera ca deasupra lor stapaneste o putere superioara - Dumnezeu”. (Sfantul Luca al Crimeii)

Pe durata a 6 ore si 42 de minute, veti asculta, in limba romana, autobiografia Sfantului Luca al Crimeii. Aceasta va prezinta ce inseamna a infrunta valurile vietii cu armele duhului. Marturisirea sa, pe timpul uneia dintre cele mai grele persecutii anti-crestine din istoria moderna, i-a adus prigoana pe tot parcursul vietii, iar suferinta i-a fost poate singura si cea mai loiala tovarasa de drum. Astfel, dupa 11 ani de temnita si doua exiluri in Siberia, Vladica Luca scrie fiului sau Mihail: „Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul.”

Valentin (Vladica) a fost hirotonit preot pe 2 februarie 1921. Apoi, in acele vremuri de prigoana pentru Biserica Rusa, aceasta ducea lipsa de pastori, astfel Valentin a intrat in monahism, a luat numele Luca si a fost hirotonit episcop.

Tatal sau era catolic, foarte evlavios. Mama sa nu mergea la biserica, dar se ruga acasa cu osardie. Cei doi frati ai sai nu dadeau semne de religiozitate, totusi mergeau mereu la scoaterea Epitafului si erau nelipsiti la Utrenia Pastilor. Din copilarie, a avut pasiunea desenului, absolvind odata cu gimnaziul, scoala de arta din Kiev.

Conceptia corecta despre invatatura lui Hristos, si-a format-o citind Noul Testament, pe care, dupa bunul obicei vechi, il primise de la directorul gimnaziului odata cu inmanarea atestatului de maturitate, drept tovaras de drum in viata. Nimic insa nu s-a putut compara in privinta uriasei impresii facute asupra sa cu acel loc din Evanghelie in care Iisus, aratandu-le ucenicilor campul cu grane coapte, le-a grait: „Secerisul este mult, iar lucratorii putini: deci, rugati pe Domnul secerisului sa scoata lucratori la secerisul Sau” (Matei 9, 37-38)

A devenit medic, iar dupa ce a primit diploma, colegii l-au intrebat cu ce are de gand sa se ocupe. Cand a raspuns ca este hotarat sa devina medic de tara, acestia au spus uimiti: „Cum, dumneavoastra sa fiti medic de tara? Doar sunteti savant de vocatie!”

Insa nu a putut deveni medic de tara imediat, intrucat in acele timpuri era in desfasurare razboiul ruso-japonez. Si-a inceput activitatea in chirurgie militara, intr-un spital militar de campanie al Crucii Rosii din Kiev. Nu a fost, totusi, medic militar propriu-zis si niciodata nu a purtat uniforma.

Cu privire la felul in care se raporta arhiepiscopul Luca la munca sa, este graitoare urmatoarea scrisoare catre sotie: „Din Moscova nu vreau sa plec mai inainte de a lua de la ea lucrurile de care am nevoie: cunostintele si abilitatea de a lucra stiintific. Dupa obiceiul meu, nu am masura in munca si deja sunt extenuat... Iar munca ce imi sta inainte este mare: pentru dizertatie trebuie sa invat limba franceza si sa parcurg vreo cinci sute de lucrari in limbile franceza si germana. Pe langa asta, trebuie sa lucrez mult pentru examenele de doctorat... In orice caz, nu voi putea deveni doctor in medicina inainte de ianuarie 1910, si asta numai daca in tot acest rastimp voi fi liber de orice alta ocupatie. Inschimb, dupa aceea voi avea inainte perspective largi…”

„Odata am fost chemat noaptea la un interogatoriu care s-a prelungit vreme de doua ore. Acesta a fost condus de un cekist foarte important, care mai apoi a ocupat un post de marca in GPU-ul moscovit ( potrivit lui M. Popovski, acesta era Peters «nota redactiei ruse»). El m-a interogat cu privire la vederile mele politice si raportarea mea la puterea sovietica. Auzind ca am fost dintotdeauna un democrat, a pus problema decis: «Ei bine, cine sunteti dumneavoastra: prietenul nostru sau adversarul nostru?». Eu am raspuns: «Si una si alta. Daca nu as fi fost crestin, probabil ca as fi devenit comunist. Dar dumneavoastra ati pornit prigoana impotriva crestinismului si, ca atare, fireste ca nu va sunt prieten.»”

Pentru o vreme a fost lasat in pace si din beci a fost mutat intr-un loc mai confortabil. Era tinut intr-o curte mare amenajata in pripa ca inchisoare GPU impreuna cu dependintele sale. La interogatoriile ce au urmat, a fost acuzat in mod stupid ca ar fi avut legaturi cu cazacii din Orenburg, punandu-i-se in spate si alte nascociri.

Mai inainte de a fi trimis in exil, Vladica Luca a reusit sa-i scrie comisarului poporului pentru cultura, A. V. Lunacearski, care diriguia de asemenea stiinta si problemele editoriale. I-a cerut comisarului nu libertate si nici o judecata corecta. El si-a exprimat numai dorinta ca pe coperta viitoarei monografii medicale sa fie mentionat alaturi de numele autorului si cinul lui duhovnicesc. Lunacearski a raspuns printr-un refuz hotarat. O editura de stat sovietica nu putea scoate cartile unui episcop. Vladica avea sa arate mai tarziu, in exil, cu multa amaraciune, studentului medicinist F. I. Nakladov raspunsul batut la masina al comisarului poporului.

„Impotriva stapanirii randuite de Dumnezeu pentru pacatele noastre sa nu va rasculati defel si sa va supuneti ei cu smerenie intru totul.”

Povestea incredibila a vietii Sfantului Luca al Crimeii, o puteti asculta in totalitate in cadrul audiobookului.

”Voi intrebati cu nedumerire, poate ca in inima voastra se strecoara indoiala:«Oare chiar este usor jugul lui Hristos?» Iar eu va spun: «Da, da! Usor, din cale-afara de usor». Dar de ce usor? De ce este usor sa mergi in urma Lui pe calea cea spinoasa? Fiindca nu vei fi singur, istovit de puteri, ci te va insoti Insusi Hristos; fiindca harul Lui cel nemasurat iti va intari puterile cand te vei chinui sub jugul Lui, sub sarcina Lui, fiindca El Insusi te va sprijini, te va ajuta sa porti aceasta sarcina, aceasta cruce.”

In anul 1954, dupa decretul din iulie al Comitetului Central al PCUS (Partidul Comunist al Uniunii Sovietice) „cu privire la imbunatatirea propagandei ateiste”, a inceput un nou val de prigoane impotriva bisericii. Sicanarea si arestarea credinciosilor, jignirile aduse in public preotilor, inchiderea bisericilor, impiedicarea desfasurarii praznicelor bisericesti de catre oamenii de bine le aminteau celor din generatia veche de evenimentele anilor 1920-1930. Oameni care intretineau corespondenta cu Vladica, erau urmariti. Ingineril I. Ia. Borisov a fost convocat la KGB-ul din Tambov din pricina corespondentei intretinute de sotia lui cu arhiepiscopul Luca al Crimeii. Corespondenta atingea probleme atat religioase cat si personale, dar inginerului i s-a spus ca daca sotia lui, Sofia Ivanovna, nu va inceta sa corespondeze cu omul bisericii, el va fi dat afara din uzina de cazane si nu va mai gasi de lucru in Tambov, iar copiii lui, studenti, vor fi de asemenea dati afara din facultate.

La Simferopol a aparut un nou post: fotograful de biserica. Acesta facea zilnic turul bisericilor si ii fotografia din fata pe cei prezenti acolo. Unii, temandu-se de persecutii, au incetat sa mai vina la biserica, iar celorlalti li se faceau dosare. Acolo, in decembrie 1954, a avut loc un congres al preotilor. Arhiepiscopul Luca a prezentat o comunicare in care arata ca din 58 de biserici in Crimeea mai ramasesera 49 si alte doua erau in primejdie.

Pe arhiepiscop il asteptau noi necazuri: se prelungea greaua lupta pentru biserici cu imputernicitul in problemele Bisericii. A fost fabricat un protocol „ingineresc” in vederea inchiderii catedralei din Evpatoria: cladirea, pasamite, era in pericol si nu intrunea conditiile necesare pentru exploatare. Brigada de muncitori trimisa de imputernicit a sapat langa fundatia bisericii aproape pana la baza si au „descoperit” o „avarie”. Vladica Luca a inceput sa protesteze, a telegrafiat la Patriarhie. Au venit doi ingineri, au examinat catedrala, au alcatuit un nou act, care spunea ca fundatia este absolut integra si sigura. Cu toate astea, imputernicitul a inchis catedrala, autoritatile locale au dat jos in pripa cupolele si au plasat in cladirea „periculoasa” propriile depozite si birouri.

Vladica ii scria fiului sau in vara anului 1956: „Treburile bisericesti merg din ce in ce mai greu, bisericile sunt inchise una dupa alta, preoti nu sunt indeajuns si numarul lor se tot imputineaza”. El i-a scris fiului deseori: „Sunt ocupat pana peste cap cu probleme eparhiale din cele mai impovaratoare si neplacute”. „Treburile eparhiei merg din ce in ce mai greu, ajungand pe alocuri pana la razvratiri fatise impotriva autoritatii mele arhieresti. Imi este greu sa indur toate acestea la cei optzeci si doi de ani si jumatate ai mei - insa, nadajduind in ajutorul lui Dumnezeu, continui sa port aceasta grea povara”. „A venit un membru al Sovietului pentru problemele Bisericii Ortodoxe pentru a verifica plangerile impotriva imputernicitului; nici aceasta venire a lui n-a adus ceva bun. Am inteles: plangerile mele dau slabe rezultate.

In necrologul publicat in Revista Patriarhiei Moscovei (1961, nr. 8), Biserica Rusa cinstea pomenirea arhiepiscopului Luca in astfel de cuvinte: „Pana la sfarsitul zilelor sale si-a pastrat sufletul viu, gata sa ajute, fermecator, plin cu gingasa dragoste de oameni... Si iata, a venit vremea plecarii lui. A plecat de la noi ca sa se poata infatisa Domnului si sa dea raspuns pentru sine si pentru numeroasa lui turma. Traind pe pamant, lupta cea buna s-a luptat, calatoria a savarsit, credinta a pazit (2Timotei 4, 7), iar acum, indraznim sa credem, Domnul i-a gatit in cer cununa dreptatii... ca unuia ce a iubit aratarea Lui (2 Timotei 4, 8)”

OPINIA CITITORILOR